Constantinos Kavafis… Poetul Levantului, mai precis, al Levantului antic, al vechilor greci, văzuți prin ochii sensibili ai unui clasicist pierdut, undeva, în prima jumătate a secolului XX…

Modern Alexandria is scarcely a city of the soul, scrie E.M Forster, care l-a întâlnit și chiar descoperit, pentru publicul de limba engleză, pe Kavafis. Founded upon cotton with the concurrence of onions and eggs, ill built, ill planned, ill drained - many hard things can be said against it, and most are said by its inhabitants. Yet to some of them, as they traverse the streets, a delightful experience can occur. They hear their own name proclaimed in firn1 yet meditative accents-accents that seem not so much to expect an answer as to pay homage to the fact of individuality. They turn and see a Greek gentleman in a straw hat, standing absolutely motionless at a slight angle to the universe. His arms are extended, possibly. “Oh, Cavafy…!”

Ithaca este, la primă citire, poemul imposibilei întoarceri. Iar, la mai atentă reflexie, al întoarcerii ca o închidere a cercului.

În traducerea lui A.E Baconsky, în Panorama Poeziei Contemporate Universale, contemporană cu Baconsky, 1972, sau chiar, ca să zicem așa, în decada de dinainte, pentru că această carte monumentală de traduceri de poezie i-a luat, probabil, lui Baconsky mulți mai mulți ani:

ITHACA

Dacă pornești pe mare spre Ithaca,
urează-ți ca să-ți fie drumul lung
și plin de aventuri, de cunoștiințe

Cred că este vers alb și în greacă. Poezia este din 1911. Un pic din aerul epocii parcă se reflectă:

N-ai teamă de Ciclopi, de Lestrigoni
sau de Poseidon ÎnfuriatulȘ
nu-ți vor ieși în drum astfel de monștri
cât timp ți-e gândul sus, și delicată
emoția ce-ți tulbură ființa
și trupul tău. Poseidon cel aspru,
Ciclopi si Lestrigoni - n-ai să-ntâlnești
dacă nu-i porți ascunși la tine-n suflet,
și inima nu ți-i ivește-n cale.

…

Ithaca, pururi s-o păstrezi în gând.
Destinul te va scoate la țărmul ei odată.
dar nu fi prea grăbit. Călătoria
mai bine să dureze ani de-a rândul,
și-ntr-un târziu la țărmul insuliței
sătragi, bogat de tot ce-ai câștigat pe drum,
fără s-aștepți acolo o altă bogăție.

Insula ta ți-a dat în dar călătoria,
căci fără ea n-ai fi pornit pe drum -
și nu-ți mai poate face alte daruri.

Oare, mă întreb? Nu îți păstrează rădăcinile? Decât, doar, dacă ești așa schimbat de calea parcursă, încăt nu ai pornit cu nimic mai mult decât un impuls inițial. Și așa, dacă ar fi după Demonul lui Laplace, impulsul tău inițial, împreună cu impulsul tuturor celorlalți, determină precis tot viitorul.

Și de-ai s-o vezi săracă, ea nu te-a înșelat.
Întors atât de înțelept, și de bogat,
vei fi-nțeles ce-nseamnă o Ithacă.